DSVSA Salaj , Comunicat de presa in scopul prevenirii apariției cazurilor de toxiinfecții alimentare, în perioada Sărbătorilor Pascale 2020

COMUNICAT DE PRESĂ

În scopul prevenirii apariției cazurilor de toxiinfecții alimentare, în perioada Sărbătorilor Pascale 2020 când în mod tradiţional sunt achiziţionate,preparate şi consummate o gamă diversificată  de alimente, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor(DSVSA) Salaj, desfășoară acţiuni tematice de verificare a operatorilor economici din sectorul alimentar şi a celor din sectorul creșterii animalelor.

În cadrul acestor controale inspectorii de specialitate din cadrul DSVSA Sălaj, verifică modul în care sunt respectate condițiile sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor de către operatorii care desfăşoară activităţi de producere și comercializare a alimentelor cu accent pe unitățile de abatorizare, procesare, carmangerii şi măcelării, unități din sectorul peşte, ouă, patiserie-cofetărie, depozite alimentare,etc.

De asemenea sunt soluţionate cu prioritate alertele alimentare şi eventualele reclamaţii din partea consumatorilor la toate categoriile de unitaţi supuse controlului sanitar veterinar.

Au fost atenţionaţi agenţii economici în ceea ce privește accesul consumatorilor în unitățile comerciale prin emiterea unor proceduri  interne  astfel încât să fie respectată distanța socială minimă de 1,5 m stabilită de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență (CNSSU). Totodată, au fost elaborate recomandări privind fluxul de personal în cazul piețelor agro-alimentare pentru a fi implementate de persoanele responsabile cu administrarea acestora .

DSVSA Sălaj recomandă consumatorilor din cadrul judeţului să acorde în această perioadă o atenţie deosebită în ce priveşte achiziţionarea alimentelor, şi în special a produselor specifice perioadei pascale (ouă, carne de miel, carne de curcan, pește, produse lactate, cozonaci și produse de patiserie, alimente de origine vegetală etc),prin urmare aceste produse sa fie achiziţionate din unitaţi autorizate /înregistrate sanitar veterinar în care se realizeaza control oficial.

Pentru a fi sigure, ouăle din reţeaua comercială trebuie să provină din ferme libere de boli infecto-contagioase supuse controlului veterinar si trebuie, să fie ambalate, marcate şi etichetate corespunzător. Pe ou trebuie marcat lizibil codul fermei producătoare, data valabilităţii, marca centrului de ambalare, sistemul de creştere și categoria de greutate.In pieţele agroalimentare pot fi comercializate ouă de către producatori care sunt înregistraţi la DSVSA Sălaj pentru vânzare directă şi posedă documente au etichete corespunzătoare iar aceşti producători sunt controlaţi zilnic.

În cazul comercializarii de lapte sau produse obţinute din lapte destinate comercializării directe către consumatorul final de către producătorii agricoli, acestea pot fi expuse la vânzare, în exclusivitate în incinta spaţiilor special amenajate în pieţe agroalimentare (sectoare de lactate), numai în ambalaje de desfacere corespunzătoare de unică folosinţă (pungi de plastic alimentar, hârtie cerată alimentară, etc), sau alte tipuri de recipiente curăţate şi igienizate corespunzător, în vitrine destinate acestui scop, în recipiente (tăvi) confecționate din materiale necorodabile, uşor de curăţat şi igienizat (plastic,ceramică,etc). Pe perioada expunerii la vânzare și cea a comercializării laptele și produsele lactate trebuie să fie însoţite de informaţii scrise din partea producătorului, care să conţină menţiuni referitoare la denumirea produsului, numele producătorului, locul producerii, data obţinerii, originea laptelui ( vacă, bivoliță), prețul produsului etc.

Carnea de oaie/capră comercializată prin unități comerciale ( magazine, măcelării, supermarket etc), provine în exclusivitate din abatoare autorizate sanitar veterinar, şi are aplicată marca de sănătate prin ştampilare în urma examenului sanitar veterinar.

Mărcile de sănătate au forme  ovale cu dimensiunea de de 6,5/4,5 cm şi au înscripţionate în centru numărul de autorizare al unităţii de sacrificare. În partea superioară au inscripţionat România sau RO iar în partea inferioară au inscripţia CE sau EC.

DSVSA Sălaj prin personalul propriu de la sediul instituţiei şi subuniţatile din judeţ  asigură consumatorii că alimentele produse în judeţul Sălaj şi cele comercializate in unitaţile supuse controlului sanitar veterinar se incadrează în parametrii de calitate şi sunt sigure pentru consum. 

Director executiv ,                                                                 Responsabil comunicare,

Dr.Martin Mircea-Adrian                                                      dr.Chindriş Vasile